Dj High Way Blog – Cu si despre Dj

Noutăți

Prima școală gratuită de DJ din România

veste bună pentru cei care vor avea șansa  fie oamenii potriviți la locul potrivit. La Cluj Napoca se va scrie istorie, cum spun chiar organizatorii acestor cursuri într-un comunicat de presă.

Între 1 şi 5 mai, Argatu’, DJ Shiver, DJ Wicked, Dora Pop, Horace Dan D, IV-IN, Marius Mariş si Slim Rocka își vor pune în valoarea calitățile de profesori și îi vor ajuta pe 30 de tineri norocoși  își descopere abilitățile pe care nu le pot învață la școală sau din tutoriale de pe internet.

În comunicatul de presă, organizatorii mai spun că, citam: „pentru că a fi DJ înseamnă mai mult decât partea tehnică, vom vorbi şi despre pasiune, inteligenţă emoţională, dezvoltarea empatiei şi a muncii în echipă. Toate costurile evenimentului, inclusiv transport, cazare şi mese, vor fi suportate de către noi şi partenerii noştri. Ne dorim, astfel, să oferim şansa unor tineri să experimenteze şi să înveţe tehnici şi practici din experienţele invitaţilor şi să aibă posibilitatea să mixeze pe aparate profesionale”, am incheiat citatul.

Cei care doresc  se înscrie pot acesa link-ul de aici.

Iar pe cei care vor  urmeze cursurile unei școli acreditate, unde vor putea  aprofundeze, îi invităm la cursurile noastre.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top